Şcoala de Vară "Sfântul Antonie cel Mare" - Ediţia a VI-a

Viața parohiei August 26, 2013

     Astăzi, 26.08.2013, au început cursurile Şcolii de Vară "Sf. Antonie cel Mare", ajunsă acum la a VI-a ediţie.

     Încă de la orele 8:30 copiii, nerăbdători de a retrăi clipele minunate petrecute la Scoala de Vară de anul trecut, dar şi dornici de a învăţa lucruri noi, au păşit pragul bisericii parohiale "Sf Cuv. Antonie cel Mare" din Botoşani. După cuviincioasa inchinare la sfintele icoane, copiii au aşteptat cuminţi deschiderea oficială a celei de a VI-a ediţii a Şcolii de Vară ce a constat în Slujba Tedeumului şi un cuvânt de învăţătură rostit de părintele paroh, Dumitru Butnariuc.

     Am purces apoi cu toţii la "Întâlnirea de dimineaţă" unde s-a citit "Mesajul zilei", apoi s-a discutat pe marginea lui. Tot astăzi s-a demarat principala temă pentru acasă, numită Îgerul Păzitor, temă ce presupune (pentru realizarea completă) implicarea copiilor pe tot parcursul Şcolii de Vară de anul acesta.

     Şcola de Vară a acestui an va avea următorul orar cadru (la care se vor adăuga diferite surprize didactice-sperăm , foarte plăcute):

10:00 - Rugăciunea de Dimineaţă

10:15 - Întâlnirea de dimineaţă, unde se va citi Mesajul zilei şi unde se vor asculta prezentările copiilor programaţi pentru Scaunul autorului

10:50 - Pauză

11:00 - Activitatea zilei (poezii, lecturi biblice, desen, muzică, abilităţi practice) pe categorii de vârstă

11:50 - Încheierea cursurilor pe ziua respectivă

     Trebuie să menţionăm că acest proiect beneficiază de implicarea benevolă a următoarelor cadre didactice : d-na. educatoare Aurica Pânzaru, d-na. învăţătoare Elena Butnaru, d-na. profesoară (de Muzică) Mirela Frângu, dl. profesor (de Educaţie fizică şi sport) Marian Bârsan.