Lucrări de amenajare a Bisericii (2015)

Viața parohiei Septembrie 26, 2015

     Anul acesta, timp de aproape 5 luni, la biserică a fost o forfotă continuă. Prin curte şi în interior s-au putut vedea muncitori care nu prea au avut  timp de stat. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu  şi sub stricta supraveghere a părintelui paroh, biserica Parohiei  « Sf. Cuv. Antonie cel Mare » s-a îmbrăcat la interior în curatul veşmânt de frescă albă (stratul suport pentru pictură),au fost zidite şi placate cu marmură Sf. Masă şi Proscomidiarul, au fost pardosite cu granit Sf. Altar, pridvorul şi camera mortuară, iar restul bisericii s-a izolat cu plăci OSB (peste care se va pune mocheta) pentru confortul termic al credincioşilor.

     În timpul acestor lucrări, mai ales atunci când s-a lucrat în Sf. Altar, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe ale cultului divin s-au oficiat în capela de lemn. Cu acest prilej, atât părintele paroh cât şi credincioşii şi-au adus aminte cu emoţie de începuturile parohiei şi de primele slujbe săvărşite aici.

     Este adevărat că nu totdeauna au mers lucrările în cadenţa imperturbabilă a unui ceas elveţian . Ci, fie din lipsa resurselor financiare, fie din alte varii motive au mai existat  şi ruperi de ritm, dar prin rugăciunile Sf Antonie cel Mare, Dumnezeu a trimis credincioşi cu râvnă pentru casa Lui, care ne-au ajutat (financiar sau cu efort fizic) să aducem lucrul la bun sfârşit.

     De aceea, profităm de această ocazie şi transmitem calde mulţumiri tuturor celor ce ne-au oferit preţiosul lor ajutor cu diferite ocazii, din dragoste pentru Dumnezeu şi Biserică şi din evlavie către Sf. Cuv. Antonie cel Mare.

Pentru mai multe fotografii vă invităm să vizitaţi secţiunea Fotografii, albumul "Lucrări în interiorul bisericii 2015".