Iată, vin colindători

Viața parohiei Ianuarie 15, 2017

Sâmbătă, 17 decembrie 2016, am avut bucuria primirii unui grup de colindători ce ne-au vestit minunea Naşterii Mântuitotului.

Ca si anul trecut, aceşti tineri au ţinut să fie primii colindători ai parohiei noastre, chiar dacă au avut de parcurs o distanţă considerabilă, ei venind din capitala spirituală a tării, IAŞI. Si de această dată efortul lor a fost rasplătit cu ropote de aplauze din partea credincioşilor prezenţi la Sf. Liturghie, dar si cu un mic dar din partea părintelui paroh, Dumitru Butnariuc.

Sperăm ca aceste vizite sa devină un obicei al tinerilor colindători spre bucuria sufletească şi creşterea spirituală a membrilor parohiei noastre.