Din an în an...

Viața parohiei Ianuarie 15, 2017

Ziua minunată a Nasterii Domnului din anul mântuirii 2016 ne-a emoţionat nu doar prin Slujba deosebită rânduită acum, nici doar prin tradiţionalul şi candidul colind al copiilor din parohia noastră, nici doar prin feţele lor fericite şi uimite de bogăţia darurilor ce li s-au împărţit, şi nici doar prin privirile pline de recunoştinţă ale nevoiaşilor ce au primit cate un pic din dărnicia semenilor lor mai înstăriţi, ci mai ales prin faptul că acum s-au împlinit 15 ani de când s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie în acest loc pentru Parohia Sf. Cuv. Antonie cel Mare.

Da, acesta este un moment emoţionant, mai ales când luăm aminte la câte bucurii şi împliniri am fost părtaşi; un moment cu atât mai emoţionant cu cât conştientizăm cu cât bine ne-a împărtăşit Dumnezeu, prin această împreună-dăruire: a părintelui către Dumnezeu şi catre oameni prin slujire cu timp şi fără timp, a credincioşilor către Dumnezeu şi către Biserică prin efortul lor(de multe ori înfruntat de greutăţile vieţii)şi către părintele paroh prin dragoste fiiască, dar mai ales a lui Dumnezeu către noi toţi prin faptul că ne-a învrednicit să vedem cum a crescut Biserica atât în suflete cât şi prin "prea frumosul" locaş de închinare sfinţit pe 21 august anul acesta(2016).

Mulţumim, dar, lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate ce le-a revărsat peste noi!