Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”

Mai 11, 2019

Anul 2019 a fost declarat drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.

Astfel, în acest an, unul din evenimentele importante organizate de Patriarhia Română este Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu” la care a participat si parohia „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din Botoșani cu proiectul „Copiii de azi, în căutarea vremurilor de altădată”.

Prin acest proiect ne-am propus următoarele obiective:

  • Redescoperirea valorilor și obiceiurilor tradiționale ale satului românesc;
  • Cultivarea sentimentului patriotic al dragostei pentru Biserică și neam, pentru obiceiurile și tradițiile poporului român, costumul și portul național;
  • Cultivarea respectului pentru obiceiurile legate de viața omului: naștere, nuntă, înmormântare;
  • Întărirea credinței în Hristos – sufletul satului românesc și în valorile creștine care erau păstrate cu sfințenie odinioară la sat.

Pentru aceasta ne-am folosit de prilejul declarării anului 2019 drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari).Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești” și am organizat sesiuni catehetice atât pentru copii cât și pentru adulți prin care am adus în atenția lor fapte, obiceiuri și tradiții stămoșești ce ne-au ramas din străbuni. De asemenea, am apelat și la memoria celor mai în vârstă din parohia noastră pentru a ne relata anumite obiceiuri și tradiții ce astăzi sunt trecute cu vederea de cele mai multe ori, mai ales în mediul urban secularizat.

În paralel am realizat un film cu conținut folcloric cu ajutorul copiilor din grupul coral al prohiei noastre, ce sunt membri ai programului național catehetic „Hristos împărtășit copiilor” , prin care am incercat să readucem în memorie obiceiurile de altădată legate de viața omului: naștere, nuntă, înmormântar, etc .

La finalul activităților, putem spune că toate obiectivele propuse au fost atinse,  iar prezentarea filmului în fața credincioșilor a trezit bucuria reafirmării importanței tradițiilor noastre populare și a credinței strămoșești pe care o împărtășim și un mare interes pentru valorile satului românesc, atât din partea participanților cât și din partea celor care au fost prezenți la vizionarea acestui film.