Programul filantropic "Dăruind, vei dobândi" al Parohiei Sf. Cuv. Antonie cel Mare din Botoşani continuă și anul acesta, fiind încheiate deja câteva etape. Prima etapă s-a derulat în ziua de 17 martie 2019(Duminica Ortodoxiei), când , după Sf. Liturghie s-au impărțit pachete cu alimente neperisabile la familii și persoane nevoiașe. Această acțiune a fost repetată în fiecare Duminică a Postului Mare. Apoi, ca o incununare a acestui program, în prima zi de Paști(28 aprilie 2018) s-a făcut împărțirea pachetelor cu pască, ouă roșii și cozonac (lăsate de credincioși la biserică în noaptea de Paști) la Secția de psihiatrie a Spitalului de Urgență Mavromati din Botoșani .
Astfel, au fost ajutate cu produse alimentare neperisabile un număr de 183 de familii nevoiaşe din parohia noastră şi nu numai. Fiecare pachet a conținut: 2 litri de untdelemn, 1 kg. de zahăr, 1 kg. de orez, 2 kg. de făină de grâu şi, după caz, 1kg. de făină de porumb, sau paste fainoase, conserve, şi altele.
Trebuie precizat faptul că aceste produse alimentare neperisabile s-au strâns prin dărnicia enoriaşilor parohiei noastre, manifestată mai ales în perioada Postului Mare. Spre deosebire de alţi ani, urmând apelului părintelui paroh, Dumitru Butnariuc, credincioşii au înlocuit o parte din jertfa adusă pentru pomenirea celor adormiţi (mulţi credincioşi au obiceiul de a aduce o dată pentru tot postul un număr impresionant de colăcei) cu produse alimentare neperisabile, pentru o mai bună organizare şi utilizare.
Pe această cale, transmitem calde mulțumiri tuturor celor implicați în acest program filantropic.